Cristina Chiriac– Femeia anului 2015, categoria antreprenoriat la feminin
Sunt momente în viață când simți că prinzi aripi. Aseară aripile mele au fost pline de emoție și căldură! Vă mulțumesc tuturor, mă simt copleșită ! Daniela Palade Teodorescu îți mulțumesc în numele tuturor femeilor care iubesc România!
Despre antreprenoriat cred că aș putea vorbi la nesfârșit, pentru că ceea ce faci cu pasiune conduce negreșit către împlinire. În România nu a existat până de curând cultul voluntariatului. Inclusiv eu, atunci când m-am apucat de voluntariat nu am realizat cu exactitate cât de importante erau faptele mele. Educația dar și caracterul m-au ajutat să îmi păstrez simțul realității și să nu aștept nimic în contraprestație.
Începând din 2010 am bătut la propriu lumea în lung și în lat încercând să motivez femeile și tinerii din jurul meu. Pe unii dintre ei am reușit să îi îndrept către antreprenoriat și sunt bucuroasă că eforurile mele au dat rezultate. Pe alții, i-am ajutat cât să realizeze ei singuri care este drumul lor. Pentru fiecare în parte m-am bucurat enorm. Am simțit că viața mea prinde contur, am simțit că ceea ce le dăruiam eu avea valoare.
Tot ceea ce am dăruit a fost pentru că am crezut în oameni. Am mentorat, am antrenat, am învățat alaturi de ei și cu ei să depășim cele mai grele obstacole și să sperăm că împreună putem construi punți către viitor.
Cristina Chiriac- Femeia anului 2015, categoria antreprenoriat la feminin. Anul 2015 a fost un an al încercărilor, al provocărilor dar și al împlinirilor. Pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Asociației Naționale a Antreprenorilor, promovoarea proiectului cu tradiții românești ,,Flori de ie“, revista Avantaje care promovează valorile autentice m-a nominalizat la categoria antreprenoriat feminin. Alături de povestea mea, am descoperit alte povești de viață, povești care motivează și încurajează să mergi mai departe indiferent cât de greu ți-ar fi, povești care au darul de a scoate la lumină umanitatea din noi.
Miercuri, 24 Martie a avut loc Gala premiilor Femeia Anului 2015 unde am avut onoarea de a mi se înmâna titlul Femeia Anului 2015 la categoria Antreprenoriat la feminin-pentru activitatea de promovare și încurajare a antreprenoriatului din România, pentru activitatea caritabilă în cadrul a numeroase fundații, dar și pentru încurajarea egalității de șanse și susținerea valorilor românești.
Cristina Chiriac- Femeia anului 2015, categoria antreprenoriat la feminin, mai multe despre toate câștigătoarele Gala premiilor Femeia Anului 2015 : aici
Spune-ţi părerea