Iată ce am moștenit de la străbunii noștri, DACI

Sfânta Mărie Mare a adus cu ea pentru unii,  pe lângă dezbaterile publice precum cele de genul avem prea multe zile libere, liniște, pace și puterea de a redespcoperi trecutul.

Așadar am pornit la drum. Încărcată cu multă neliniște și un dor imens de a redescoperi România prin ochii de adult. La început starea de neliniște mi-a dat ceva bătăi de cap pentru că nu mă puteam hotărî de unde să încep. Din incursiunea mea de a descoperi România și de a lăsa ceva în urmă, binențeles că nu putea lipsi ora de istorie pentru Norris și Eric. Mi-aș fi dorit să pot face ce făcea tatăl meu pentru mine și anume să cutreier la pas munții, să respirăm și să culegem flori, să vorbim despre speciile de animale care cresc în România însă din păcate trei zile pentru tot ceea ce aveam eu de gând să fac sunt insuficiente.

Despre Bihor a auzit mai toată lumea dar nu neaparat într-un mod pozitiv. Suntem campioni la a lansa și mediatiza lucrurile negative așa că mi-am dorit să redescopăr cum arată Bihorul prin ochii celor care locuiesc acolo.

Și, am pornit la drum. Pentru că trăim în era în care suntem dependenți de telefon primul gând a fost să verific pe google :) dacă există în Bihor vreun muzeu de etnografie. Dilemele mele cele mai mari le reprezintă varietatea extraordinar de mare de opinii și de cunoscători în acest domeniu fără a putea spune cu exactitate și cartografia să zicem așa, portul popular românesc. Există binențeles câteva cărți în domeniu însă sunt atât de sărace și atât de departe de adevar îcât nasc deseori controverse. Așa că am purces la drum. Mai pe autostradă, mai pe lângă, în final dupa vreo șapte ore de circulat, am ajuns.

Nu am să vă povestesc cum am ajuns cu 10 minute înainte să se închidă muzeuul de etnografie din Beiuș și cum am constatat că muzeul era deja închis pentru că acest lucru l-am acceptat ca pe o provocare viitoare pe care cândva o voi îndeplini. Așadar nu am vizitat nici un muzeu însă cum îmi era foame am început să caut prin împrejurimi un loc de unde să cumpărăm ceva de mâncare. Și uite așa am gasit, un restaurant mic, decent și ieftin cu hrană preparată pe loc.

Cele mai bune surse de a afla informații, am constatat lucrul acesta de multe ori, sunt localurile. Oamenii care lucrează în aceste locuri știu tot, văd tot. Așa că, cu puțin curaj am întrebat. Nici nu vă puteți imagina cât de amabili sunt oamenii care traiesc în comunități mici. Pe lângă faptul că mi-au oferit toate informațiile de care aveam nevoie mi-au oferit și sfaturi pentru a vizita incredibila zona a Padeșului. Pădurile verzi și câmpiile pline m-au făcut să uit pentru câteva momente unde mă aflam. Să fii fost oare România aceea despre care se tot spune că are câmpiile nearate și că pădurile sunt goale și pline de mizerie? Să fie oare Banatul moștenirea care încă se păstrează de la străbunii noștri?

Așa, am aflat de la Sorin un om de-al locului din moși strămoși că există un sat numit Delani, celebru pentru icoanele sale. Practic, la poarta fiecarei case se află o icoană. Satul este de o frumusețe incredibilă.

Apoi, tot de la oamenii locului am aflat că deși poate părea un simplu croi de cămesă, de fapt cămeșile de banat reprezintă un meșteșug transmis din generatie în generatie, moștenire de la străbunii noștri daci mai pe scurt sunt cămeși dacice. Poate nu conștientizăm însa ne pierdem valorile. Care valori ? Acestea, transmise și bagatelizate de noi cei care am uitat importanța satului românesc și a portului popular.

Sursa foto: Ana Deveanu, Marius Matei