La 30 de ani distanță
De la „al nostru” la „al meu” – Marea Privatizare
Când, cum şi cine o fi fost primul om care a îndrăznit să privească un lucru şi să spună „Este al meu!” nu ştim, după cum putem doar specula asupra perioadei în care s-a trecut de la utilizarea şi exploatarea în comun a unor bunuri, ţinuturi, resurse sau a muncii, către un mod privat de însuşire a roadelor, de stăpânire individuală asupra unor suprafeţe sau a altor oameni. Cert este că felul în care înţelegem proprietatea a generat confruntări, invidii, lăcomie, războaie, alianţe, măriri şi decăderi.
Când e vorba de România, la 30 de ani distanță, despre perioada de tranziţie către economia de piaţă, despre tarele moştenite din pricina tipului de proprietate din ultimele decenii ale secolului trecut. Vorbim şi despre restructurarea proprietăţii, văzută ca premisă a dezvoltării economice şi sociale din România, despre exploatarea forţei de muncă, importanța antreprenoriatului, taxe și impozite, predictibilitate și cu toate acestea, ce am reușit să realizăm în acești 30 de ani?
Văzută ca pilon al economiei de piaţă, privatizarea din România ar fi trebuit să asigure mai multe locuri de muncă, un trai mai bun pentru români, să asigure o evoluție în adevăratul sens al cuvântului. Multe dintre reformele adoptate nu au fost corelate între ele, putem adăuga aici derapajele din sistemul bancar sau chiar de excesele financiare care au condus către falimente celebre: Dacia Felix, Bancorex, Bankcoop, Banca Internațională a Religiilor, samd.
Cert este că instabilitatea politică a adus în prim plan politici economice care nu au fost întotdeauna fundamentate corect, iar efectul aplicării lor în economia reală nu a fost cel așteptat, spus mai direct, economia suferă de vreo 30 de ani. Dacă la nivel teoretic în cadrul fiecărui program de guvernare a existat un capitol special dedicat relansării românești și obiectivele ce trebuiau urmărite pentru a se atinge rezultatele promise, în practică aceste obiective nu prea s-au regăsit. În mod evident suntem departe de ceea ce ne-am propus acum 30 de ani!
Spune-ţi părerea