Ți-ai făcut vreodată un calcul real al taxelor pe care le plătești într-un an?

2 July 2025

Abonează-te la RSS

Mai mult despre:

antreprenoriat, Cristina Chiriac, criza economică, economie, energie, Fiscalitate România, libertate economică, libertatea de a alege, macroeconomie, Milton Friedman, Politici fiscale, program de guvernare, statul român, taxe

Ai stat vreodată cu un creion în mână, cu o hârtie simplă în față, să vezi cât din munca ta ajunge, de fapt, la tine – și cât se pierde pe drum, în buzunare pe care nu le vezi și în decizii pe care nu le-ai ales?

Și mai ales, ai înțeles vreodată cât de adâncă este ruptura dintre ceea ce statul pretinde că face și ceea ce tu, ca cetățean sau antreprenor, resimți în fiecare zi?

Eu am făcut acest exercițiu. Și am ajuns într-un punct de luciditate dureroasă.

În seara asta, am avut puțin timp. Și poate că, într-o lume obosită de breaking news-uri și predici virale, am ales ceva mai puțin spectaculos, dar infinit mai profund: să mă întorc la economie.

Nu la titluri de %presă, nu la cifrele aruncate fără context în talk-show-uri, ci la economie așa cum am cunoscut-o și studiat-o: cu răbdare, cu examene, cu ani de muncă, cu întrebări fără răspuns rapid.

Mi-am dat seama că, între toate proiectele pe care le construiesc și le coordonez – în CONAF, în Flori de Ie și în celelalte inițiative antreprenoriale despre care nu vorbesc public – a trecut mai bine de un sfert de secol de când am susținut primul examen de specialitate în economie. Iar perioada care mi-a redefinit complet gândirea a fost doctoratul în macroeconomie.

Acolo am înțeles pentru prima dată cât de esențială este istoria economică – acea ramură aparent aridă, pe care mulți o consideră o relicvă. Dar fără de care nu poți înțelege prezentul și nu poți anticipa viitorul. Pentru că tot ceea ce trăim astăzi – de la inflație la impredictibilitate fiscală, de la criza energetică la dezorientarea capitalului autohton – a mai fost. Cu alte cuvinte, în alte epoci, dar cu aceleași mecanisme fundamentale.

Și privind azi la programul de guvernare, la măsurile anunțate și la stilul în care se comunică deciziile cu impact asupra economiei reale, încep să înțeleg cât de periculos de departe suntem de un proiect coerent pentru această țară.

Nu avem o direcție, avem doar o presiune.

Nu avem strategie, avem doar urgență.

Nu construim, ci stingem incendii aprinse de noi înșine.

Taxăm excesiv. Liberalizăm haotic. Plafonăm din reflex.

Am ajuns într-o etapă în care nu mai discutăm despre stimularea economiei, ci despre cum mai putem stoarce ceea ce a mai rămas din mediul privat.

Antreprenorul român este privit nu ca un partener al dezvoltării, ci ca un suspect. Și fiecare nouă inițiativă fiscală nu vine ca rezultat al unui dialog, ci ca o sancțiune fără apărare.

Iar energia – poate cel mai dur exemplu – a fost „liberalizată” într-un vid de reglementare, fără transparență, fără protecție reală pentru cei vulnerabili, fără viziune pentru investitori.

Liberalizarea, în sensul ei autentic, înseamnă competiție loială, preț corect și predictibilitate. Ce avem noi astăzi este, mai degrabă, un sistem în care prețul final reflectă nu piața, ci haosul decizional.

Și atunci mă întorc la unul dintre economiștii care m-a format – Milton Friedman – și la ideea lui simplă și limpede:

„Libertatea de a alege este esența unei societăți libere.”

Dar în #România, libertatea de a alege a devenit o iluzie:

– Nu alegi ce taxe plătești, doar le primești.

– Nu alegi un furnizor real de energie, ci un sistem opac.

– Nu alegi predictibilitate, ci trăiești din rectificare în rectificare.

Iar când statul devine tot mai lacom, iar piața tot mai opacă, cetățeanul devine tot mai singur.

România nu mai are un plan economic, are o foaie de calcul fiscal.

Nu mai avem o viziune pe termen lung, ci doar soluții temporare care devin cronice.

Și când vezi că povara se mută constant pe umerii acelorași oameni – antreprenori, angajați, investitori locali – atunci înțelegi că nu e vorba doar de bani.

E vorba despre libertate.

Libertatea de a munci fără teamă.

Libertatea de a crește fără să fii penalizat.

Libertatea de a alege, fără ca statul să-ți impună un singur drum.

Și dacă libertatea asta se pierde în fiecare zi, în liniște, fără protest,

atunci nu mai e timp pentru diplomație.

E timpul să spunem lucrurilor pe nume.

Statul român a devenit un administrator slab și un partener nesigur.

Iar dacă nu înțelege curând că o economie sănătoasă are nevoie de respect, nu de constrângere,

de predictibilitate, nu de panică,

de încredere, nu de control,

atunci se va trezi nu cu proteste, ci cu o ruptură profundă și ireversibilă.