Femeile antreprenor fac diferenţa în mediul de afaceri!

Acum un an de zile, ziarul “BURSA” recunoştea: Afacerile privite sub criteriul sexului întreprinzătorului reprezintă o perspectivă care nu se află în logica ziarului “BURSA”, o publicaţie care a ignorat întotdeauna diferenţa dintre o afacere dezvoltată de un bărbat, faţă de cea dezvoltată de o femeie, pornind de la prejudecata că profitul sau pierderea sunt ilustrate de cifre seci, fără sex.

Să fii femeie antreprenor într-o ţară în care nu există cultură şi istoria antreprenoriatului este foarte dificil. Să fii şi femeie de afaceri, mamă dar şi un bun profesionist într-o perioadă de criză economică mondială este ca şi cum ţi s-ar cere să faci echilibristică de performanţă fără să fii profesat măcăr o dată.

Astăzi, ne întrebăm unde ne aflăm!

Pe tot mapamondul astăzi există o efervescenţă în ceea ce priveşte reconfigurarea şi regândirea felului în care mediul de afaceri construieşte pentru viitor. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că ultimii ani, dar mai ales criza economică, au rescris legile, până acum imuabile, ale gândirii economice. Companii mari sau mici, afaceri aflate la început sau cu tradiţie au trebuit să se adapteze din ce în ce mai mult la contextul unor pieţe fluctuante greu inscriptibile într-un patern anume. Prin urmare, fenomenul de adaptare al actorilor economici trece printr-un proces de selecţie naturală. Şi aici mă refer la faptul că cel care transformă cel mai repede variabilele din piaţă în constante înseamnă ca a înţeles cel mai bine mecanismul prin care piaţa se autoreglează. Ceea ce se traduce prin posibilitatea de a crea strategii viabile pentru ziua de mâine.

Europa a înţeles că micile întreprinderi reprezintă viitorul economic. În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, IMM-urile generează peste 50% din PIB. O parte din ţările membre UE s-au aliniat deja trendului, oare noi am înţeles?

Săptămâna dedicată IMM-urilor, tocmai încheiată la Bruxelles, a scos în evidenţă necesitatea redefinirii mediului de afaceri european.

Aici s-a vorbit în special de felul în care femeile antreprenor fac diferenţa în mediul de afaceri prin iniţiativele pe care le iau. Discuţiile pe teme precum educaţia antreprenorială în rândul femeilor cu iniţiativă sau accesul acestora la liniile de finanţare ori relaţia lor cu tehnologia au fost câteva dintre liniile de forţă care au traversat discuţiile din cadrul acestei reuniuni.

Educaţia antreprenorială, accesul la liniile de finanţare pentru mediul antreprenorial sau relaţia cu tehnologia au fost câteva din subiectele abordate.

Pentru a ieşi din criză, pariul pe informaţie şi tehnologie pare să aducă un surplus de eficacitate strategiilor actuale. Folosirea noilor tehnologii într-o manieră creativă se înscrie firesc chiar în felul în care un antreprenor trebuie să privească piaţa. În continuă schimbare – atât piaţa cât şi tehnologia – definesc noi orizonturi la care mediul de afaceri trebuie să fie mereu pregătit. Se nasc concepte noi – e-identification, e-signature, e-ivoicing etc. – prin urmare provocări noi.
Europa nu-şi poate permite să piardă un potenţial grozav de iniţiativă pe care îl au femeile antreprenor. Sprijinind iniţiativa feminină, Europa sprijină în fapt îmbogăţirea, multiplicarea şi creşterea unui potenţial economic inimaginabil. Promovând modelele de succes, trans-ferul de experienţă şi competenţe, mentoratul ca formă de sprijin concretă pentru femeile aflate la început de carieră creăm astfel un imens bazin de iniţiativă de pe urma căruia fiecare dintre noi poate profita.

Spune-ţi părerea

Numele este obligatoriu
Adresa de e-mail nu va fi publicată

Înapoi sus