Revoluția finanțării și șansa ei de a moderniza afacerile României
Prima ediție a forumului internațional „Romanian Venture Forum” a avut loc pe 7 decembrie la Opera Națională Română și a fost moderat de către domnul Adrian Cojocaru, jurnalist, un proiect inițiat de Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA)*, în parteneriat cu CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Opera Națională București, susținut de Catalyst Romania**, ROPEA***, WINGATE-project și Belgrad Venture Forum, sponsorizat de OMV Petrom și Banca Transilvania.
„Primul forum internațional de capital de risc din România a capitalizat interesul reciproc al industriei finanțării alternative, al geniilor tehnologiei digitale și al antreprenorilor. Aflat la prima ediție, Romanian Venture Forum a adunat investitori și speakeri din 8 țări, gata să asculte cele 10 startup-uri ce au fost preselectate din peste 50 de startup-uri înscrise, având oportunitatea de a își prezenta ideile și de a cere finanțarea necesară în fața investitorilor veniți din zonele de Business Angels, Corporate Funds și Capital de Risc. Pitch-urile s-au desfășurat în două serii, împărțite pe categorii: „tech” și „green”. Suntem mândri să spunem că startup-urile românești s-au dovedit a fi inovatoare și la fel de bune ca orice alte startup-uri din afara țării, după cum au spus investitorii noștri străini și că în final, juriul a ales: Zetta Storage, reprezentat de fondatorul său, Petru POPA, Lendrise, reprezentat de Nic BĂLĂCEANU, CEO, pentru categoria de „tech”, Hardo Horizon, reprezentat de fondatoarea Ana-Luminița LIȚA, și CNBagro.tech, reprezentat de Cezar NOURESCU, co-fondator și CEO, pentru categoria de „green”. Câștigătorii primei ediții Romanian Venture Forum au avut oportunitatea de a se prezenta în fața unui juriu de investitori puternici, iar unii dintre ei sunt pe cale de a întâlni potențiali clienți și investitori din țările vecine. Am avut ocazia totodată să discutăm subiecte precum: comunicare transfrontalieră, inovații, investiții, cooperare între startup-uri și întreprinderi, precum și despre sprijinul puternic pentru antreprenoriatul feminin și importanța proiectului Wingate, reprezentat în România de către ANAA și CONAF”, a declarat Cristina CHIRIAC, Președinta ANAA.
„Sunt onorat de faptul că echipa Catalyst Romania a contribuit semnificativ la organizarea primului Romanian Venture Forum și sunt convins că acesta va deveni pe viitor o frumoasă tradiție pentru ecosistemul de venture capital din țara noastră. Prezența semnificativă a speakerilor și participanților din alte țări ale CEE arată in plus că Bucureștiul poate și trebuie să devină un hub pentru startup-uri și investiții al întregii regiuni”, a declarat domnul Marius GHENEA, Managing Partner Catalyst România.
Doamna Teodora Elena PREOTEASA, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Premierului României, a transmis mesajul dedicat al domnului Prim-Ministru, Nicolae Ionel CIUCĂ: „Pentru noi, credibilitatea este esențială. Prin urmare, investim în obiective concrete care să contribuie la o Românie mai rezilientă, mai verde și mai digitală. În elaborarea măsurilor de susținere pentru mediul de afaceri am luat în considerare și posibilitatea ca în următorii ani întreprinderile să se confrunte cu provocări în ceea ce privește finanțarea de noi datorii sau refinanțarea datoriilor existente, în timp ce intermediarii financiari se confruntă cu impactul noilor reglementări prudențiale și aleg să furnizeze mare parte a finanțării pentru susținerea întreprinderilor mari. Există, la nivelul nostru, preocupări serioase cu privire la capacitatea de a susține nevoile IMM-urilor mari. În acest sens, am alocat prin PNRR 1,25 miliarde de euro pentru instrumente financiare, 400 de milioane de euro fiind regăsite în fondul de capital de risc pentru reziliență, care sprijină startup-uri, companii în stadii incipiente”, a transmis domnul Prim-Ministru Nicole Ciucă prin intermediul doamnei Teodora Elena Preoteasa, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Premierului României.
„Afacerile mici și mijlocii sunt coloana vertebrală a economiei europene, oferă cele mai multe oportunități de angajare și reduc sărăcia, dar în ciuda impactului masiv asupra creșterii economice, au un acces la finanțare limitat de bariere multiple”, a declarat Excelența Sa, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona CHIRIAC.
„Cu toții navigăm pe furtuni puternice în acest moment, cu cei 3 C – Covid, Conflict, Schimbări Climatice – încercând să ne îndepărteze de obiectivele noastre de creștere și bunăstare. Creșterea prețurilor la energie, creșterea maximă a inflației, blocaje în lanțurile de aprovizionare și deficitul de forță de muncă calificată”, a observat Excelența Sa, Ramona Chiriac.
„România are la dispoziție, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), instrumente financiare și scheme de ajutor pentru ca IMM-uri să depășească obstacolele financiare în accesul la finanțare, cum ar fi o garanție portofoliu pentru reziliență, o garanție portofoliu pentru acțiuni climatice pentru a sprijini investițiile în sectorul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile, o schemă de ajutor pentru digitalizarea IMM-urilor și o schemă minimis pentru a ajuta firmele să se coteze la bursă. Toate aceste instrumente și scheme de ajutor din sectorul privat au un pachet financiar de 1,8 miliarde de euro. În plus, Fondul pentru Recuperare și Reziliență oferă surse alternative de finanțare prin înființarea și operaționalizarea unei Bănci Naționale de Dezvoltare. Scopul este de a aborda în mod direct companiile care nu au acces în piețele financiare, prin acordarea de finanțare a proiectelor beneficiarilor eligibili cu un profil de risc ridicat, dar cu potențial ridicat de a crea valoare adăugată și locuri de muncă și pentru care sectorul privat are puțin apetit să asigure finanțare. Banca Naţională de Dezvoltare va avea un capital social de 600 milioane de euro”, a spus Excelența Sa, Șefa Reprezentanței CE în România.
„Nu în ultimul rând, avem Fondul InvestEU, un fond unic care reunește diferite instrumente financiare anterioare la nivelul UE. Am semnat deja un prim proiect românesc InvestEU privind microfinanțare pentru a sprijini aproximativ 7.500 de întreprinderi. Pe parcursul cadrului financiar multianual anterior, aproape 300 de milioane EURO în finanțare totală pentru IMM-uri au fost stabilite pentru a genera investiții de aproximativ 2,5 miliarde EURO, 50.000 de IMM-uri și companii cu capitalizare medie care beneficiază de un acces îmbunătățit la finanțare”, a adăugat Excelența Sa.
În România, începe o revoluție a finanțării, binevenită în actualul context al efectelor post pandemie, al tensiunilor geopolitice și al impactului crizelor suprapuse asupra economiei europene, a spus domnul Sebastian BURDUJA, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Cred că în contextul regiunii noastre, post pandemice, finanțăriilor fără precedent în țara noastră, în contextul în care Comisia Europeană și Fondul European de Investiții fac tot ceea ce fac, vă aplaud toate eforturile. Cred că începe revoluția finanțării în România, cred că avem o fereastră deschisă pe care trebuie să o explorăm astăzi”, a declarat domnul Sebastian Burduja.
Ca rezultat al colaborării Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu Banca Mondială se lucrează la adaptarea legislației pentru a facilita dezvoltarea startup-urilor și atragerea finanțării alternative și va fi creat un Fond de Investiții care va completa oferta din piața financiară românească, a mai spus domnul Burduja.
„Legislația va fi schimbată deoarece startup-urile inovative cu potențial de creștere mare trebuie să fie tratate într-o categorie separată. Astăzi, un startup de inteligență artificială este tratat la fel ca o frizerie de la colț, din punct de vedere legislativ. Ei nu au flexibilitatea de care au nevoie și cred că putem face mai multe. Deci obiectivul meu este să lucrez împreună cu Ministrul Justiției, cu voi toți și sper să reușim să creăm o entitate comercială care să fie adecvată pentru un startup. Al doilea obiectiv, care vine ca un inside de la echipa Băncii Mondiale, este că avem foarte multe startup-uri care s-au născut în România, dar multe dintre ele au tendința să dispară în primii ani și asta din cauză că finanțarea pentru stadiile incipiente ale unui startup tind să fie mici. Deci, ne-am uitat la modele din alte țări și ne-am imaginat acest Fond de Inovații al României care va fi cu totul complementar cu instrumentele actuale de pe piață, care să intervină în faza incipientă a startup-urilor. Guvernul trebuie să intervină și să reducă riscul ca startup-urile să dispară”, a conchis domnul Sebastian Burduja.
„Avem numeroase inițiative care susțin afirmația că nu a existat niciodată în istoria capitalistă recentă a României o sumă atât de generoasă, din programe publice, ce poate fi accesată pentru crearea și dezvoltarea de echipe de management a fondurilor private cu capital de risc; în acest context, văd oportunitatea unei corecții a stării de fapt prin care la nivel consolidat, activitatea de Fundraising și de Investiții din sectorul Private Equity & Venture Capital se află pe ultimele locuri în CEE și Europa ca parametrii și % din PIB. Totodată, sperăm ca aceste programe publice să reușească să atragă în industrie și investiții private, în primul rând din partea fondurilor de pensii, dar și din partea altor categorii de investitori: corporații, bănci și alte instituții financiare, investitori privați. Astfel, aceste fonduri publice vor avea un rol catalizator pentru eco-sistemul financiar, susținând cu capital planurile de afaceri de creștere ale antreprenorilor și companiilor acestora, indiferent de etapele de viață în care se află: capital de tip crowdfunding, capital pentru accelerare, capital de tip pre-seed și seed și ulterior capital pentru creșterea unor companii deja operaționale și stabile din punct de vedere financiar.” a declarat domnul Horia MANDA, Președinte Romanian Association of Private Equity („ROPEA”).
Evenimentul a fost structurat în 5 paneluri de discuții, ce au abordat teme precum factorii care contribuie la creșterea unui startup, diferența dintre poveștile B2B românești și cele globale sau europene, opțiunile de exit pentru investitorii privați și despre cum s-au schimbat investițiile în tehnologie.
Primul panel, intitulat „The Rise of Growth Equity. Romania, an emerging ecosystem” a fost moderat de Daniela ILIESCU, Director Executiv ROPEA, iar speakerii care au dezbătut subiectul au fost Marius GHENEA, Managing Partner Catalyst România, Camelia DRĂGOI, Senior Mandate Manager Equity, Fondul European de Investiții (EIF), Adrian STĂNCULESCU, Partner, Head of Romania at Abris Capital Partners și Omer TETIK, CEO Banca Transilvania.
Cel de-al doilea panel, numit „From Zero to Hero, how are successful start-ups being built?” a fost moderat de către doamna Varinia RADU, Fondator and CEO Energynomics, și a fost dedicat antreprenorilor de sucess. Din panel au făcut parte Andrei PITIȘ, CEO & Founder VectorWatch, Founder Simple Capital, Adrian ERIMESCU, Co-Founder & CEO Imobiliare.ro & Growceanu Angel Investment, Mircea CĂPĂȚÎNĂ, Co-Founder SmartBill.ro, Ana-Maria STANCU, Robot Fleet Amiral, Ionuț Cristian CIUBOTARU, Vice-president Business Development OMV Petrom.
Cel de-al treilea panel din cadrul Romanian Venture Forum a fost dedicat investițiilor, fiind intitulat „Cooperation between Business Angels and Investment Funds”. Din panelul moderat de Vlad ANDRIESCU, Editor in Chief Start-up.ro, au făcut parte Mălin ȘTEFĂNESCU, President TechAngels, Radu GEORGESCU, Serial Entrepreneur, Founding Partner Gecad Ventures, Alexandru BOGDAN, CEO RocaX, Dan MIHĂESCU, Founding Partner GapMinder Venture Partners, Alin STANCIU, Partner Catalyst Romania.
Cel de-al IV-lea panel a fost format din speakeri internaționali, tema abordată fiind „Cross-border Investments/Growing Cooperation in the region”. Moderatorul Alin STANCIU, Partner Catalyst Romania, a dezbătut subiectul cu Pekka MAKI, Managing Partner 3TS Capital Partners, Peter TANCZOS, Managing Partner EuroVentures, Valeri PETROV, Partner Eleven Ventures, Carmen SEBE, CEO Seedblink, Aleksandar BIJELIĆ, President of the Board Serbian Venture Network.
În cadrul ultimului panel, al V-lea, Aleksandar BIJELIĆ, President of the Board Serbian Venture Network a abordat, alături de Agnes PUSKAS, Lead Poject Manager of Wingate, Lotte FROST, Communication Manager, Wingate și Nicoleta MUNTEANU, Vicepresident of ANAA, subiectul Wingate Project, un proiect finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin intermediul Fondului de granturi SEE și Norvegia pentru cooperare regional.
Evenimentul s-a bucurat de o atenție sporită, a peste 300 de startup-uri, fiind organizate două sesiuni de pitching cu un juriu de specialitate, relevant pentru piața de venture capital atât locală, cât și europeană.
Cele 10 startup-uri selectate, din cele peste 50 înscrise, au corespuns criteriilor de inovație, tracțiune, mobilitate sau potențial de dezvoltare. Astfel, pentru sesiunea de TECH au concurat, în fața juriului format din Alexandru AGATINEI, CEO HowtoWeb, Adrian ERIMESCU, Co-fondator și CEO Growceanu Angel Investemnt, Alexandru BOGDAN, CEO RocaX, Andrei DUDOIU, Fondator Seedblik și Alexandru BURCIU, Tech Venture Partner Fortech Investments, startup-uri inovative precum AI Minded, Softlead, Zetta Storage, Finqware și Lendrise.
Pentru sesiunea de GREEN, juriul a fost format din Cristian NEGRUȚIU, Founding Partner Sparking Capital, Antonela DRAGOMIR, Investment Manager Catalyst România, Ionuț Cristian CIUBOTARU, Vice-president Business Development OMV Petrom și Aleksandar BIJELIĆ, President of the Board Serbian Venture Network, iar în lumina reflectoarelor au fost R-Create, MOTUM, Hardo Horizon, Sustenobil și CBNagro.tech.
„Pentru OMV Petrom, sprijinirea startup-urilor verzi poate juca un rol important în impulsionarea tranziției către un viitor energetic mai durabil și regenerabil. La Romanian Venture Forum, am vazut cateva idei cu potential de dezvoltare de tehnologii de energie curata si reducere a emisiilor de carbon care pot ajuta la reducerea dependenței noastre de combustibilii fosili și la combaterea schimbărilor climatice”, a declarat domnul Ionuț Cristian CIUBOTARU, Vicepreședinte Business Development OMV Petrom.
În cadrul celor două sesiuni de pitching s-au remarcat mai mult de două startup-uri, iar juriul a ales câte doi căștigători pentru fiecare categorie, ținând cont de maturitate, venituri și tracțiune. Prin urmare, au urcat pe scenă, pentru cele mai bune pitch-uri, Zetta Storage, reprezentat de fondatorul său, Petru POPA, și Lendrise, reprezentat de Nic BĂLĂCEANU, CEO, pentru categoria de Tech, și Hardo Horizon, reprezentat de fondatoarea Ana-Luminița LIȚA, și CNBagro.tech, reprezentat de Cezar NOURESCU, co-fondator și CEO, pentru categoria de Green.
Parteneri media: Agerpres, WallStreet.ro, Financial Intelligence, E-Femeia, Transilvania Business, Spot Media, Psychologies, Fonduri Structurale, Monitorul de Suceava, The Woman, La Pas prin Brașov, Revista Cariere, Ultima Oră, EM360, RADOR, Money.ro, Young Professionals și Bucowina Plus.
* The National Association of Entrepreneurs (ANAA) is a founding member of the National Confederation for Female Entrepreneurship (CONAF) – the strongest confederation in Romania, that brings together the interests of entrepreneurs, in the European spirit of gender equality and equal opportunities. CONAF was born following the need to create a modern, sustainable and fair entrepreneurial culture, not only for female entrepreneurship, but also for the entire business environment. CONAF has in its composition 2 federations, 10 patronages, 5 associations and over 3,000 companies. ANAA, together with CONAF, organizes important events for e the Romanian society, focused on continuous education and learning, awareness and finding solutions for problems and areas of a wide range of public interest. The association develops and completes national projects with a strong impact, both for society and for the development strategies of central and local authorities.
**Catalyst Romania is one of the leading technology-focused venture capital firms in Romania and targets investments in exceptional, high growth SMEs from Romania and from the region, that are founded by outstanding management teams. Its investees are either proven businesses becoming local leaders or truly innovative global challengers the broader TMT sectors including Technology & Internet (Software, Hardware, Mobile, Ecommerce, etc.), Media & Communications (Digital Media, Operators, etc.) and Technology-Enabled Services (Consumer and Business Services, Healthcare Services, etc.). Catalyst Romania’s two Funds have a total capitalization of over €60 million, the main investors being the European Investment Fund, Banca Transilvania alongside other institutional and private investors. The Catalyst team consists of highly qualified experts, with entrepreneurial and financial background, from several European countries and USA. Catalyst Romania contributes to scaling and development of its portfolio companies through know-how, resources, business partners and co-investors from Europe, America and Asia.
***ROPEA is an independent, non-profit organisation, promoting the interests of the Romanian Private Equity and Venture Capital industry. We collaborate to provide capital, unlock potential, grow businesses and deliver enhanced returns to investors. ROPEA’s mission is to interconnect the Private Equity and Venture Capital community, assist in the development of Private Equity and Venture Capital industries and represent their interests. We also aim to improve the efficiency of the sector by increasing its awareness and widening access to it, proving the positive role of our industry in the Romanian economy.
Spune-ţi părerea